Hasidismul a fost un curent inovator al gândirii şi vieţii comunităţii evreieşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. El se bazează deopotrivă pe teama şi pe iubirea faţă de Dumnezeu şi constă în angajamentul individului la nivelul actelor, în relaţia pe care o are cu Dumnezeu. Problema principală a acestei mişcări este ca individul să nu rămână închistat în dogme teologice fără o finalitate practică, a-L vedea pe Dumnezeu în orice lucru şi a-L atinge prin orice act autentic.
Reînnoirea concepţiei despre acţiunea umană ţine de apropierea lor în jurul a unui lider spiritual, învăţător, sfânt, numit ţadic. Ţadicul este asistentul spiritual, el învăţând sensul lumii şi ne conduce spre scânteile divine.
- Martin Buber, Eu şi tu, Bucureşti, 1992, Ed. Humanitas (prefaţă de Ştefan Aug. Doinaş)
|